Un alt articol de o importanţă covârşitoare pentru relevarea concepţiilor autorului din acea perioadă este cel din decembrie 1932, denumit „Generaţia statului sau generaţia maselor?”[1]. Aici, P. Boteanu militează împotriva încercării politicienilor de a crea un „cult al statului”. El critică reprimarea violentă a mişcărilor populare de către democraţia burgheză și condamnă mijloacele de care se folosește statul pentru guvernarea țării și își conturează o idee de ansamblu asupra opțiunilor pe care le au alegătorii în România interbelică: „extrema dreaptă şi extrema stângă se întâlnesc pe frontul anticapitalist, încât observatorul grăbit nu ştie să mai aleagă, nu este în stare să definească liniile de demarcaţie programatică”. Critică intervenţia statului în economie, conduită care paralizează domeniul economic, substituind economia liberă cu economia dirijată. Politica intervenționistă a statului se află în contradicţie cu interesele maselor şi cea mai evidentă dovadă pe care o aduce în sprijinul afirmaţiei sale ţine de apariţia mişcărilor muncitoreşti. Toate acestea le aduce pe teren ideologic, afirmând că „masele tind la cucerirea statului şi la realizarea democraţiei integrale”. Prima etapă către o lume nouă, credea Ţuţea, ar fi fost „înfăptuirea statului nonproprietarilor”. Folosindu-se de teoriile lui Marx şi Buharin, Ţuţea şi-a construit discursul nu pentru a analiza conţinutul acestora, ci, cred eu, mai degrabă pentru popularizarea, în rândul cititorilor, a ideilor de stânga.

Într-un articol publicat ulterior[2], Petre Ţuţea reia tema intervenției statului în relaţiile economice. Acum această politică este pusă pe seama burgheziei româneşti, a cărei origini este legată chiar de acapararea puterilor statului: burghezia „a  luat fiinţă spoliind direct statul sau folosindu-l ca instrument de dominaţie şi exploatare”. Pe plan social, mergând pe linia marxistă a luptei de clasă, autorul dezavuează „fenomenul de interpenetraţiune a claselor, condiţionat de libertatea economică” care nu este altceva decât „o simplă ficţiune teoretică”.  Revenind la subiectul preferat, al încercării de creare de către stat a unei economii dirijate, Ţuţea stabileşte condiţia esenţială din cauza căreia acest lucru nu poate fi dus la îndeplinire: statul nu este productiv şi nu şi-a asigurat monopolul producţiei nici măcar într-o singură ramură economică, astfel că nu poate să fie vorba despre o economie dirijată. Un alt articol la care facem trimitere este cel intitulat „Constituţionalism sau despre raportul de forţe”[3]. Aici se dovedeşte a fi un bun observator al fenomenului măcinării partidelor politice româneşti dar şi, sub aspect invers, şi parcă intenţionat antagonic, a culturii politice a ţărănimii româneşti: toată educaţia politică a ţăranului se reduce la tălmăcirea sumară a dreptului electoral (alegeri libere)”. Şi acest articol face parte din categoria celor marxizante, de transmitere a curentului marxist, „care se bazează pe certitudini”, către cititori, ocazie prin intermediul căreia pune din nou la zid burghezia. Aceasta, opinează Ţuţea citându-l pe Marx, a creat condiţiile obiective propriei sale dispariţii iar puterea politică de atunci s-ar fi mişcat numai în virtutea inerţiei. Se remarcă propagarea conceptului de „egalitate integrală”, concept care apare în mai multe articole din anii 1929-1933, egalitate „care a încolţit din motivele negative ale societăţii”. Din nou un motiv repetitiv îl constituie prezenţa, în textele publicate de Ţuţea, a luptei de clasă care, în România, aştepta cuminte căderea sistemului capitalist.

 

Una dintre caracteristicele generației interbelice consta și în ușurința cu care întreaga generație pășea de la o extremă la alta, pozițiile politice de dreapta și de stânga inoculate în presa culturală a vremii fiind de multe ori încrucișate, uneori contradictorii și alteori prea încâlcite ca să se mai înțeleagă, în definitiv, care-i stânga și care-i dreapta.

De aceea, Petre Ţuţea nu este singurul caz care necesită o clarificare a demersului său publicistic, o determinare a deducțiilor sale culturale în planșa politică a vremii.


[1] “Stânga”, nr. 4, 4 decembrie 1932

[2]„Stânga”,  nr. 5, 11 decembrie 1932

[3] Idem, nr. 16, 26 februarie 1933

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>